GIURGIU. Doi bărbaţi în vârstă de 34 şi 41 de ani, din Arad au fost prinşi la Giurgiu, pe când încercau să scoată din ţară două TIR-uri marca Scania care figurau ca fiind furate din Ungaria, în urmă cu o zi.
ARAD. Echipajul SMURD Nădlac a fost solicitat să intervină pentru a acorda ajutor unui bărbat de 40 de ani din localitate care şi-a rupt mâna stângă şi piciorul drept. Victima s-a urcat pe remorca unui TIR şi, într-un moment de neatenţie, a căzut pe şosea.
VĂRŞAND. Un şofer turc a fost amendat de poliţiştii de frontieră de la Vărşand după ce aceştia au descoperit 50 de pachete de ţigări, în valoare de 600 de lei, în cabina TIR-ului pe care-l conducea bărbatul.
LIPOVA. Circulaţia rutieră pe DN7, între Arad şi Deva, este îngreunată în zona localităţii Lipova din cauza unui TIR răsturnat pe şosea. Autotrenul s-a răsturnat în jurul orei 10,00, la ieşirea din localitatea Lipova către Deva.
ARAD. Trei kilometri de TIR-uri luni seara la Nădlac, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Înainte cu trei ore de ridicarea restricţiei în ceea ce priveşte circulaţia autotrenurilor pe teritoriul Ungariei, TIR-urile au format cozi kilometrice iar acestea erau în creştere odată cu apropierea orei la care urma să se dea liber la traficul greu în ţara vecină.