ARAD. Şoferul polonez, care a condus beat şi a omorât un şofer nevinovat, a încercat să fugă de la locul accidentului.
ARAD. Prefectura a ridicat interdicţia autovehiculelor grele de a intra în ţară şi de a circula pe drumurile naţionale.
ARAD. O tânără de doar 26 de ani a fost călcată de un TIR după ce a încercat să traverseze prin loc nepermis. Tânăra care se grăbea şi-a pierdut viaţa chiar pe drumul Teneţchi din cartierul arădean Gai, luni, în jurul orei 18:00.
ARAD.Intrările în ţară sunt închise; circulaţia pe drumurile naţionale a fost restricţionată; restul judeţului funcţionează în regim de iarnă.
BUCUREŞTI. Pe un frig de îţi îngheţa mâna pe pistol, la sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc ultima etapă din cadrul C.N. de aer comprimat, criteriu de calificare pentru finala care va avea loc în luna martie.
Cinci dintre trăgătorii legitimaţi sub culorile CS Municipal s-au clasat pe podium. La junioare, podiumul a fost unul arădean, format, în ordine, din Alexandra Morar, Izabela Troeschi şi Loredana Sabău. În întrecerea seniorilor, Georgiana Pintea şi Gheorghe Pop s-au clasat pe locul III.
România
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Adrian Mihalcea este, din nou, cu gândul la primele șase locuri, după izbânda de azi.
Local
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, fiind depistați în timp ce conduceau băuți, dar și fără permis.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță că un bărbat de 50 de ani a fost prins, în municipiu, în timp ce transporta 5.000 de pachete de țigări de contrabandă.
UT Arad
Jucătorul care a marcat golul de trei puncte cu FC Botoșani a dezvăluit că FC Noah nu a vrut să-l lase să joace.
1
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, participarea sa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând astfel invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
4
ARADON Sport local
VIENA. Arbitrajul românesc a fost reprezentat de arădeanul Ovidiu Hațegan și bucureşteanca Cristina Trandafir la seminarul FIFA dedicat arbitrilor VAR (Viena, 10-12 februarie).