aradon.ro Web analytics


Zeci de mii de maghiari s-au adunat joi la Budapesta la două manifestații rivale, conduse de premierul Viktor Orban, de o parte, și de opozantul Peter Magyar, de cealaltă parte, fiecare încercând la aceste demonstrații organizate odată cu aniversarea revoluției anti-comuniste înăbușită în sânge de armata sovietică în anul 1956 să mobilizeze sprijin înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, care se anunță disputate, consemnează agențiile AFP, Reuters și MTI.
ARAD. Manchester City, Liverpool, Chelsea, Fulham şi Everton. Aceştia vor fi adversarii pe care grupa 1997 de la CS Atletico îi vor întâlni, săptămâna viitoare, în cel mai puternic turneu al unei echipe juvenile arădene efectuat în străinătate. Pentru elevii pregătiţi de Cristi Păcurar, Feri Tisza şi Bogdan Oneţ este o şansă extraordinară, unică, de a lua contact cu rigorile fotbalului englez, de a-şi testa limitele.

ARAD - Gloria lui Feri Tisza a obţinut un punct important, scor 2-2 (goluri: Popa şi Calvin), în deplasarea de la Şcolar Reşiţa, într-o partidă începută cu 30 minute întârziere, din pricina terenului acoperit cu zăpadă.

Local

Poliția, verificări pe drumurile din Arad, în așteptarea iernii
IPJ Arad anunță că au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe perioada iernii.

Local

5 activități de iarnă care dezvoltă abilitățile copilului tău
Iarna nu e doar despre frig! Descoperă cum activitățile sezoniere stimulează dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a celor mici.

Mapamond

Ungaria: Salariul minim va creşte cu 11% în 2026, în pofida stagnării economiei
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi majorarea salariului minim cu 11% în 2026, după ce angajaţii şi angajatorii au ajuns la un acord, în pofida stagnării economiei care forţează Guvernul să înrăutăţească previziunile economice din 2025 şi 2026, transmite Reuters.

Mapamond

Administraţia Trump reduce durata de valabilitate a permiselor de lucru pentru imigranţi
Administraţia Trump a anunţat joi reducerea duratei de valabilitate a permiselor de lucru pentru numeroase categorii de imigranţi, în cadrul unei serii de restricţii decretate în urma atentatului mortal care a avut loc săptămâna trecută la Washington, imputat unui afgan, informează vineri AFP.

Mapamond

Asistenţii conversaţionali bazaţi pe AI sunt capabili să schimbe părerile alegătorilor, dezvăluie două studii ştiinţifice
Asistenţii conversaţionali bazaţi pe inteligenţa artificială (AI) pot fi deosebit de convingători în a determina un alegător să îşi schimbe afilierea politică, chiar şi atunci când aceste programe informatice se bazează pe informaţii eronate, potrivit concluziilor formulate în două studii ştiinţifice publicate joi, informează AFP.

România

Alegeri, vedete și jucării virale: ce au căutat românii pe Google în acest an
Google a făcut publice listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul 2025, iar rezultatele reflectă atât interesul pentru evenimentele majore din societate, cât și pentru divertisment și trenduri internaționale.

Local

12 biserici arădene sunt ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae
Sărbătorit mâine, 6 decembrie, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.

România

Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal până în aprilie 2026
Benzinăriile Lukoil pot funcționa legal, pot plăti salarii și achiziționa stocuri până în aprilie 2026, a precizat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 3

Mapamond

Media despre noile discuții americano-ucrainene în Florida. De fapt delegației Kievului i se va comunica ce au discutat Witkoff și Kushner cu Putin
Responsabili americani și ucraineni urmează să poarte noi discuții joi în Florida pentru a încerca să găsească o soluție negociată la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, într-un moment în care Washingtonul a relaxat sancțiunile împotriva companiei petroliere ruse Lukoil, relatează AFP. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.