ARAD. Deşi miercuri nega cu înverşunare zvonurile conform cărora ar fi trecut la PDL, viceprimarul Cătălin Ţiţirigă, preşedinte interimar al PP-DD Arad, recunoaşte, joi, că în ziua precedentă a minţit cu neruşinare.
ARAD. Remus Guţu şi-a pierdut funcţia de preşedinte al PPDD Arad. Cum s-a întâmplat asta? Potrivit unui comunicat remis, conducerea centrală a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD) a decis demiterea lui Remus Guţu din funcţia de preşedinte al filialei arădene a partidului şi numirea lui Cătălin Ţiţirigă preşedinte interimar. Hotărârea vine, se spune, ca urmare a unor probleme personale ale lui Remus Guţu.
Deşi se spune că la prima întâlnire a comisiei locale de negociere dintre PDL şi PNL nu s-a discutat despre funcţiile de viceprimar şi vicepreşedinte, subiectul e fierbinte.
Ştiri sportive
Înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu nou record al competiției, 46 sec 56/100.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că trei transporturi agabaritice vor tranzita județul Arad în perioada următoare.
Local
Peste 317 milioane de euro vor fi investiți în construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara, care va trata pacienții din tot vestul țării.
Local
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit miercuri, 12 august, în jurul orei 13.00, la Sebiș. Flăcările s-au extins în grădinile mai multor gospodării și în zona terenului de sport al orașului, amenințând locuințele din apropiere.
Local
Proiectul pentru amenajarea unei zone de servicii, cu restaurant și sală de evenimente, în apropierea cartierului Westfield, va fi dezbătut public marți, 18 august. Întâlnirea este programată la ora 13.00, la Primăria Arad, iar cei interesați pot participa și online.
1
Advertorial
Seara, grădina are nevoie de mai mult decât plante bine îngrijite și mobilier așezat cu gust. Are nevoie de atmosferă, de accente discrete și de acea lumină caldă care face spațiul să pară viu chiar și după apus. Tot mai multe persoane caută soluții simple, curate și ușor de instalat, iar interesul pentru iluminatul exterior a crescut vizibil în noul sezon.
UT Arad
„Alb-roșiii” vor juca la Târgoviște meciul cu FCSB, iar „corbii” vor evolua în „prime-time”.
1