ARAD. Gloria a făcut spectacol la despărţirea de fidelii suporteri din Micălaca, la finalul unui sezon mulţumitor, cu un loc doi în Liga IV şi o calificare în finala Cupei României, faza judeţeană (miercuri, 12 iunie, la Curtici, contra Aqua Vest). E drept şi adversarii i-au ajutat, Crişul Chişineu Criş prezentând o echipă de juniori, care a încercat să limiteze proporţiile dezastrului.
Componenta Univ. Goldiș ICIM Arad, Kari Richel LaPlante (24 de ani), a fost desemnată jucătoarea etapei cu numărul doi din returul Ligii Naționale.
BACĂU. Aproape 100 de atleţi s-au întrecut, la Bacău, pentru titlurile naţionale în Campionatele Naționale Universitare de atletism indoor.
Va invitam sa cititi un rezumat al Marelui Premiu de Formula 1 SUA. Avem pentru voi si o serie de statistici.
Arad. Sâmbătă dimineaţa, de la ora 9, la sala de sport a Liceului „Sabin Drăgoi” va avea loc turneul final al CN de lupte greco-romane, rezervat echipelor de juniori.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.