aradon.ro Web analytics


  ARAD. Ca în fiecare an, sunt școli unde cererea este mai mare decât oferta de locuri și printre cele clasice (Liceul Pedagogic, Școala Generală nr.5 ) anul acesta a fost înghesuială și la clasele cu predare în limba maghiară și în limba germană. În aceste cazuri, urmează ca în Consiliul de Administrație al IȘJ să se decidă dacă se vor suplimenta sau nu locurile.
Premium Expo, compania organizatoare a Salonului Auto Bucuresti si Accesorii, eveniment auto specializat doreste sa faca urmatoarele
În toamna aceasta magazinele Profi au desfăşurat campania „Profi te premiază”. În urma acestui concurs Şcoala Gimnazială „Caius Iacob” Arad, ocupanta locului I, a fost premiată de magazinul Profi cu un laptop, 15 netbookuri, 16 mouse-uri, un router, valoarea totală a sponsorizării ridicându-se la 3414,277 euro.
 ARAD. Asociaţia pentru turişti nefumători şi de ocrotire a naturii „Veniţi cu noi” Arad îi invintă pe iubitorii de drumeţii la o excursie de toamnă pe dealurile Ghiorocului.
O săptămână de curățenie de toamnă. Potrivit executivului local, după aceasta primă săptămână a campaniei „Curățenia de toamnă”, desfășurată de Primăria Arad pe domeniul public, au fost finalizate activitățile edilitar-gospodărești programate în cartierele Alfa, Micălaca III și zona Micălaca Orizont.

Local

Un porumbel rămas agățat pe cabluri, salvat de pompierii arădeni
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.

Local

POLITIC. Falcă salută acordul UE-SUA
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România. 2

România

România trece în această noapte la ora de vară. Ora 3.00 devine ora 4.00
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore. 1

Local

Creștere de aproape 90% a insolvențelor în Arad, în primele luni din 2026
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. 1

România

„RO-Alert” pentru energia electrică: românii vor primi notificări când ating 80% din consumul de energie din contract
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.

Mapamond

„Cuba este următoarea”, afirmă Donald Trump la un forum de investiții de la Miami
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa. 2

Mapamond

Rubio îl acuză pe Zelenski că a „mințit” în legătură cu garanțiile de securitate americane în Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP. 4

Mapamond

Trump afirmă că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP. 2

Local

Săptămâna Carierei, la Camera de Comerț Arad
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.