aradon.ro Web analytics

„Condus de un politician cu „mare viziune“, cum este Gheorghe Falcă, Aradul e codaș la nivel național, la capitolul fonduri europene. În timp ce orașe ca Timișoara sau Oradea fac investiții de zeci de milioane de euro din fonduri europene, la Arad e la modă creditul, Primăria Arad reușind să atragă ... 1% fonduri europene în 2016”, spune deputatul PSD Adrian Todor.
Din șase în șase luni, cei de la Consiliul Județean Arad anunță că sunt în căutare de curse pentru Aeroportul Arad, după care se lasă tăcerea. Noul mare specialist în curse aeriene este vicepreședintele CJA, Claudia Boghicevici, care a trecut de la acțiuni legate de transportul cu tramvaiele și autobuzele CTP, direct la curse aeriene și ne spune că a luat legătură cu 400 de companii, pentru a le invita să opereze pe Aeroportul Arad.
În legătură cu efectuarea redistribuirii mandatelor de parlamentari de către BEC, de la BEJ ni se precizează că BEC nu a făcut nicio redistribuire, pentru că nu s-a făcut nici măcar atribuirea mandatelor pline. Motivul: la los Angeles, de pildă, încă se votează. Abia după încheierea votării BEC va stabili coeficientul şi relizarea pragului electoral.

Local

Centura se apropie de „jumătate”
Stadiul lucrărilor de construire a centurii de sud-est a municipiului Arad este de 44 la sută, anunţă DRDP Timişoara.

Local

A plecat dintre noi Adrian Hărţău!

România

Începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Mapamond

Preşedintele iranian şi ministrul său de externe, ucişi în prăbuşirea elicopterului care îi transporta
Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce echipe de căutare au localizat epava aparatului de zbor în provincia Azerbaidjanul de Est, informează Reuters.

Local

Arhiepiscopia Aradului are un nou consilier
Părintele arhidiacon Bogdan Noghiu a fost numit consilier social al Arhiepiscopiei Aradului. 2

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-05-2024 sunt următoarele:

Mapamond

Tentativă de lovitură de stat în Republica Democratică Congo
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Mapamond

Coliziune pe Dunăre, în Ungaria. Doi morţi şi cinci dispăruţi
Salvatorii ungari căutau supravieţuitori duminică, după o coliziune produsă sâmbătă între o navă de croazieră şi o barcă cu motor pe fluviul Dunărea şi care s-a soldat cu doi morţi şi cinci dispăruţi, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.

Mapamond

47 de morţi în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor din nordul Afganistanului
Cel puţin 47 de persoane au murit după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au continuat în nordul Afganistanului, a anunţat duminică un oficial. În ziua precedentă, un bilanţ similar a fost anunţat într-una din provinciile centrale, informează Reuters.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.