aradon.ro Web analytics


Inaugurarea oficială a statuii restaurate a lui Matei Corvin a vut loc sâmbătă la Cluj-Napoca. Această restaurare a fost posibilă datorită eforturilor comune ale Guvernelor României şi Ungarei, ambele participând cu sume egale la restaurarea statuii. Cu toate că evenimentul a fost organizat pe teritoriu românesc, niciun steag tricolor nu flutura, iar discursurile nu au fost traduse toate în limba română pentru ca persoanele de etnie română să le înţeleagă.

Formaţiunea, care va fi condusă de fostul episcop reformant, se va numi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania. "Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania va analiza, la sfârşitul acestei săptămâni, situaţia numărului de semnături strânse pentru înfiinţarea noului partid al maghiarilor", a declarat, luni, vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes.

ARAD. Preşedintele PRM Arad, Dorin Filip, este indignat de lipsa de reacţie a autorităţilor române, a Preşedinţiei şi Guvernului, faţă de declaraţiile lui Laszlo Tokes, care a afirmat că şi judeţele Satu Mare şi Bihor ar trebui să dobândească autonomie teritorială, nu doar Ţinutul Secuiesc.

ARADON Sport local

Derby arădean în Liga 3! Sântana are meci „de foc”
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:

Local

 Gata cu statul în trafic în Micălaca, a anunțat Călin Bibarț 
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.

Local

Tânăr de 18 ani, inconștient în urma unui accident între Beliu și Comănești
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.

Local

Cei patru polițiști de frontieră au fost reținuți 
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.

ARADON Sport local

Ediţia 7 a Crosului Cetăţii se încheie la Zăbrani
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.

Local

300 de locuri pentru comerţul ambulant de Sfântul Nicolae
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.

ARADON Sport local

Turneu de poveste în inima Maramureşului istoric
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.

Local

Se apropie Târgul de Crăciun
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.