ARAD. PDL critică politica demagogică a Guvernului Ponta. „Din păcate, USL a reuşit, de la instalarea la guvernare în 2012, să mărească semnificativ un singur lucru: preţurile. Şi în acest an avem veşti proaste: creșterile de pensii și salarii din acest an acoperă cu greu o treime din scumpirile preconizate pentru acest an”, a afirmat Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Adrian Ţolea, s-a aflat într-o companie extrem de selectă în perioada 31 ianuarie-1 februarie. Acesta a reprezentat Aradul la Conferinţa R20, desfăşurată la Viena, care a avut ca temă energia regenerabilă.
Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad, consideră că măsurile economice anunţate de Guvernul Ponta vor avea efect de bumerang asupra populaţiei, ducând la anularea celor sociale, cum ar fi creşterea pensiilor.
Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, consideră că liderii USL, Dorel Căprar şi Ioan Cristina dau dovadă de inconsecvenţă şi rea credinţă în problema regionalizării. Mai exact, spune vicepreşedintele CJA, cei doi susţineau sus şi tare că se urmăreşte desfiinţarea judeţului Arad şi că populaţia Aradului ar trebui consultată, în cadrul unui referendum.
Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, critică „amestecul Guvernului Ponta în activitatea administraţiilor locale ”. Proaspăt revenit pe funcţia de vicepreşedinte al CJA, Ţolea vorbeşte despre „ haosul creat de către Guvernul Ponta 2 odată cu impunerea noilor tarife la taxele şi impozitele locale ”.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
1
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.