Hăşmaş. Eveniment important la Hăşmaş, unde, în cursul acestei săptămâni, s-a inaugurat Căminul cultural, care a fost renovat cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad. Momentul a fost marcat cu un spectacol folcloric realizat de ansamblul Cununiţa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi solista Florica Duma, iar seara s-a încheiat cu un bal, unde au fost invitaţi toţi locuitorii comunei.
ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, consideră că „nota bună” dată României de către misiunea FMI, CE şi Băncii Mondiale demonstrează că ţara noastră se află pe un drum bun. Respectarea angajamentelor, cu excepţia arieratelor, creşterea economică pentru al treilea trimestru consecutiv, sunt premise pentru o dezvoltare sustenabilă.
ARAD. Invitat „Dincolo de gazon”, emisiunea fotbalistică de pe Info TV, Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a împărtăşit punctul de vedere al suporterilor vizavi de lipsa de transparenţă a oficialilor clubului UTA.
MONEASA. Fără politică la Festivalul Clătitelor (din 30-31 iulie) au anunţat organizatorii.
ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, consideră că îmbunătăţirea ratingului României de către agenţia Fich dovedeşte că măsurile luate de către guvern au fost corecte, iar ieşirea din recesiune este vede natură să readucă încrederea investitorilor străini.
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.
Miercuri, 12 august, o eclipsă parțială de Soare va putea fi observată din județul Arad.
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Povestea uneia dintre cele mai importante perioade din cariera lui Bruce Springsteen ajunge pe ecranul Cinematografului „Arta” din Arad. Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” va fi proiectat joi, 13 august, în grădina de vară, iar intrarea este liberă.
Județul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, iar de marți avertizarea va fi ridicată la Cod Portocaliu. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
3