În cadrul acțiunilor demarate de polițiști au fost descoperiți șoferi sub influența băuturilor alcoolice ori fără permis de conducere.
CURTICI. A furat aproape o tonă de motorină de la locul de muncă pe care mai apoi a vândut-o.
O tonă și jumătate de vișine, pentru care nu existau acte legale de proveniență, au fost confiscate de polițiștii din Nădlac.
IRATOȘU. Un bărbat este bănuit că ar fi furat nu mai puțin de 700 de kilograme de fier. Polițiștii Postului de Poliție Iratoșu au spus că suspectul a sustras fierul din curtea unui imobil din comună și că prejudiciul, care a fost recuperat, se ridică la aproximativ 3.000 de lei.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.
Local
Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la microbuzul în care se aflau. Autovehiculul a fost cuprins de flăcări în zona CET, în apropiere de centura municipiului.
1
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 08-03-2026 sunt următoarele:
România
O treime dintre adolescenți spun că au văzut în familie lipsă de respect față de mamă, iar 92% cred că femeile și bărbații trebuie să împartă egal responsabilitățile în familie, arată un sondaj al World Vision România.
Mapamond
Adunarea Experților din Iran l-a ales pe noul lider suprem care îi va succeda ayatollahului Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie de atacuri aeriene israeliene și americane, au anunțat duminică membrii acestui organism clerical iranian, fără a dezvălui numele celui desemnat, relatează AFP.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, urmând să aibă loc două trageri, una principală și una suplimentară, potrivit unui comunicat al instituției.