Statistica ne clasează la mijlocul clasamentului naţional la capitolul necesătoriţi şi necesătorite, dar în top la divorţuri.
ARAD. Nu avem niciun liceu cu promovabilitate 100%, doar 97,46%, dar avem unul unde rata de promovabilitate este 0. Între cele două e lungul șir al liceelor arădene, un top al școlilor în ordinea procentelor de promovabilitate. Locul I îl deține Liceul Pedagogic unde 3 elevi din cei 118 candidați au picat examenul, procentul înainte de contestații fiind de 97,46%.
ARAD. Numărul contestațiilor la bacalaureat a ajuns la 783 după centralizarea tuturor datelor. Cele mai multe au venit dinspre candidații profilului tehnologic, unde au fost și cele mai mici note.
Bilanțul Tribunalului Arad scoate la iveală faptul că, pe secția penală, infracțiunile cele mai multe sunt omorul și evaziunea fiscală.
ARAD. Datele Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în ultimul an salariile medii nete din România au înregistrat o creştere.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
România
România ar putea fi reprezentată la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din 19 februarie doar în cazul în care în acest format sunt acceptate şi ţări nesemnatare a Cartei, au declarat, joi, surse politice.
Mapamond
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.