Richard Hammond, James May, Jeremy Clarkson si The Stig vor reveni in curand in cel mai nou sezon Top Gear. Noul sezon va incepe in 29 ianuarie si va fi difuzat pe BBC 2. Pe canalele tv romanesti va ajunge cel mai probabil in luna martie.
ARAD.Aradul se situează printre judeţele unde comercianţii importanţi au decis să îşi deschidă una sau mai multe magazine.
BUCUREŞTI. Federaţia Română de Box a dat publicităţii ierarhia pugiliştilor amatori care au punctat în competiţiile internaţionale din 2011. Din cei 18 sportivi clasificaţi în TOP 10, nici unul nu este din Arad, semn că nobila artă din oraşul nostru înregistrează un recul la nivelul performanţelor.
BUCUREŞTI. Dacă la capitolul sportivi, Aradul nu are nici un reprezentant pe lista laureaţilor anului 2011 în cadrul Federaţiei Române de Judo, lucurile se schimbă când vine vorba despre arbitraj.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, şi-a manifestat indignarea faţă de incindentul de la SC TOP SA, unde se pare că Daniela Sabău, directorul adjunct al societăţii şi membră a PNL, a fost agresată de contabilul şef.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
Local
Lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Pecica și Nădlac, de pe DN 7, vor devia tot traficul pe un drum județean.
2
Local
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.
Local
ARAD. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Transporturi, după ce a amenințat doi paznici din Gara Arad.
2