ARAD. Aradul a ajuns printre primele judeţe din ţară în topul care vizează rata şomajului.
ARAD. Cele mai bune firme din Arad au fost premiate în cadrul Topului pentru anul 2010.
ARAD. Agenţii economici arădeni vor fi premiaţi maine, la Expo Arad, în cadrul Topului anual.
CONSTANŢA. Două cluburi arădene cu secţii de gimnastică aerobică s-au remarcat la Campionatele Naţionale. Cristian Iordan şi Marius Petruse (ambii CSU Aurel Vlaicu) au ocupat locul I, juniori, respectiv, locul IV, seniori.
ARAD. Au adunat averi de zeci de milioane de euro şi au reuşit să se claseze în topul celor mai bogaţi români.
Mapamond
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
Local
Lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată dintre Pecica și Nădlac, de pe DN 7, vor devia tot traficul pe un drum județean.
2
Local
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.
Local
ARAD. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Transporturi, după ce a amenințat doi paznici din Gara Arad.
2