ARAD. Poliţiştii arădeni continuă raziile şi acţiunile efectuate pe străzile judeţului sub egida programului naţional „Siguranţa”. În perioada 8-14 martie, au fost organizate 50 de acţiuni în urma cărora au fost depistate 11 infracţiuni, nouă dintre ele fiind surprinse în flagrant.
ARAD - Radu Păsăroiu, traficantul de droguri arădean arestat în Peru, este mulţumit de detenţia de acolo.
TIMIŞOARA - Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Aeroport Timişoara, I.J.P.F Timis si I.G.P.F, sub coordonarea procurorilor DIICOT si în colaborare cu autorităţi din Mexic, Statele Unite ale Americii şi Ungaria, au destructurat o reţea de migraţie ilegala condusă de patru arădeni.
BRUXELLES - Europarlamentarul Iosif Matula a participat la o serie de reuniuni speciale ale Comisiei Parlamentare de Cooperare UE-Ucraina, luând cuvântul în plen, în susţinerea dezvoltării cooperării economice transfrontaliere dintre UE şi Ucraina.
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
1
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
1
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
1
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.