Meteorologii au anunţat că Aradul va intra sub incidenţa codului portocaliu de căldură, urmând ca temperaturile să depăşească 37 de grade Celsius în zilele care urmează.
„Împăratul” a vrut să fie puţin mai liber la închisoare, însă nu a avut sorţi de izbândă.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Lipova au depistat un urmărit internaţional pe raza oraşului.
Măsuri de securitate sporită în zona Basilicii, acolo unde a început slujba de binecuvântare a lucrărilor de reabilitare.
Graba şoferilor se întoarce de multe ori cu un efect de bumerang împotriva acestora. Iar acest lucru a fost înregistrat de Uncle Sam, un arădean care a publicat înregistrări cu astfel de întâmplări.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia după ce va fi încheiat un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu scopul de a „limita riscul escaladării”, informează AFP.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
1
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
1
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
1
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timișoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitale din sistemul public, dar care sunt prinși că în timpul programului se duc să lucreze la privat.
6
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4