Poliţiştii rutieri au depistat două persoane care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei.
Trafic de migranţi: un turc şi doi polonezi prinşi pe când vroiau să scoată 23 de migranţi afară din România.
S-a lăsat ceața peste județul Arad. Ceața ridică probleme conducătorilor auto din cauza vizibilității scăzute.
Potrivit unui comunicat de presă a DNA, citat de adevarul.ro, şeful Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu şi-ar fi exercitat influenţa în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Judeţean Arad pentru atribuirea în anul 2014 a contractului de achiziţie publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Arad» pentru ca acest contract să fie câştigat de asocierea în participaţiune a două firme ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora.
Odată cu inaugurarea noului punct de frontieră de pe autostrada Nădlac-Csanadpalota, autorităţile anunţă modificarea totală a traficului în zonă.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că Europa va trebui „să-și definească regulile de coexistență” cu Rusia după ce va fi încheiat un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu scopul de a „limita riscul escaladării”, informează AFP.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
1
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
1
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
1
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timișoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitale din sistemul public, dar care sunt prinși că în timpul programului se duc să lucreze la privat.
6
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4