UPDATE 2. În urma descinderilor de duminică dimineaţa şi a audierilor care au avut loc ulterior, 9 persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT şi vor fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, judecătorilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă. Printre cei 9 se află şi o poliţistă din Pecica, fostă angajată la Poliţia de frontieră şi venită prin transfer la IPJ Arad.
Coadă de mai mulţi kilometri, sâmbătă, prin oraşul Nădlac, în drumul spre ieşirea din ţară.
Sâmbătă și duminică, Poliția Rutieră scoate radarele pe șosele.
ARAD. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au destructurat o reţea care se ocupa cu traficul de minori în scop sexual.
Adrian George Purcariu, trimis în judecată pentru trafic de migranți. Acesta obținea 2.000 de euro/migrant.
România
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Poliția britanică a anunțat duminică arestarea mai multor bărbați suspectați de încălcarea legislației privind explozibilii, iar armata a inspectat mai multe vehicule după ce măsurile de securitate au fost intensificate la o bază aeriană britanică utilizată de forțele aeriene americane în sud-vestul Angliei, informează Reuters.
Local
Elevii au aflat care sunt riscurile asociate consumului de droguri, efectele asupra sănătății, familiei și parcursului școlar.
Local
Rectorul Ramona Lile: „Familia UAV merge mai departe, mai unită și mai puternică ca niciodată”.
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.