ARAD. Judecătorii Tribunalului Arad au amânat pentru 27 septembrie dosarul inculpaţilor (români şi italieni) care sunt judecaţi pentru că au închiriat 18 maşini din străinătate, mai exact din 7 ţări din Spaţiul Schengen, le-au adus în România şi le-au vândut la schrot-uri sau în ţări precum Ucraina, prejudiciul în acest caz fiind estimat la aproximativ 250.000 de euro, potrivit procurorilor DIICOT Arad – cei care au instrumentat dosarul.
Şase persoane au fost condamnate la închisoare şi încarcerate de către poliţiştii arădeni în urma unei sentinţe definitive venită din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Peste 25 de mii de tranzacţii au fost efectuate doar în acest an, cu mult peste media din alte judeţe.
Deoarece nu dispunem de personal necesar pentru o săptămână de foc, angajați ai Aeroportului Timișoara vor lucra la noi.
ARAD. Ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Arad, la delegarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare mai multe mandate de aducere eliberate pe numele a patru persoane cercetate într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi trafic de influenţă.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
Mapamond
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump, a declarat sâmbătă că vede tot mai multă determinare în Europa de a-i rezista liderului american, relatează dpa.
România
Un copil de 7 ani din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, a murit după ce a fost lovit de un balot de fân. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Mapamond
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție, relatează dpa.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă speranța că discuțiile de pace mediate de americani săptămâna viitoare la Geneva vor fi serioase și substanțiale, dar și-a exprimat preocuparea că Ucrainei i se cere „prea des” să facă concesii în negocieri, relatează Reuters.
4
Mapamond
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
2