ARAD. Fostul ministru de Interne, Traian Igaş, este nemulţumit de concluziile auditului, prezentate de către actualul ministru, Ioan Rus. Drept urmare, îl provoacă la o dezbatere.
ARAD. Senatorul Traian Igaş acuză PNL că „s-a pervertit” şi „a luat faţă pesedistă”, prin prisma modului în care se raportează la justiţie.
ARAD.Vicepreşedintele PDL, Traian Igaş, consideră că trebuie să avem în vedere faptul că aderarea României la Schengen este legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, iar recentele acţiuni ale guvernării USL creează ecouri îngrijorătoare pe plan internaţional.
ARAD. Senatorul Constantin Traian Igaş a recâştigat funcţia de vicepreşedinte al PDL, din care îşi dăduse demisia împreună cu ceilalţi membri ai vechii conduceri. Sâmbătă, la Convenţia Naţională Extraordinară, Igaş a fost ales între cei 15 vicepreşedinţi.
ARAD. Maine, la ora 14,00, este ultimul termen pentru depunerea candidaturilor la funcţiile de conducere din PDL, care vor fi alese la Convenţia Naţională Extraordinară de duminică.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.