Arad. Claudius Mladin, șeful Inspectoratului Școlar Județean Arad, este pe lista de transferuri publicată pe site-ul IȘJ Arad. Nu este vorba despre solicitarea unui transfer de funcții, ci de cea de pe postul de profesor de educație fizică de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului.
ARAD. Conducerea clubului UTA a ajuns, în această seară, la un acord cu ultimul golgeter al Politehnicii Timișoara din Liga I, atacantul Szabolcs Szekely (29 ani).
INEU. Printre echipele care s-au mişcat repede după destrămarea Gloriei Arad s-a aflat şi CS Ineu, gruparea de Liga III obţinând semnăturile fundașilor Evald Wild (21 ani) și George Hulbăr (24 ani), dar și a mijlocașului Vlad Filimon (21 ani).
ANKARA. Oficialii Univ Goldiş ICIM au fost inspiraţi, în vară, când au bătut palma cu Katherine Plouffe pentru un transfer la Arad. Baschetbalista de peste Ocean impresionează la Campionatul Mondial din Turcia, unde, sub culorile reprezentativei Canadei, a reuşit performanţa de a ajunge între primele opt echipe ale lumii.
ARAD. Oficialii Univ Goldiş ICIM au pus punct campaniei de achiziţii pentru noul sezon. Cel puţin la nivelul stranierelor, unde lucrurile stau cât se poate de clar.
Local
Un bărbat a fost înjunghiat în cap, marți dimineață, pe strada Progresului din Vladimirescu. Agresorul, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv.
Local
Mai mulți bani produși de deținuții angajați, mai mulți participanți la activitățile de reintegrare socială și mii de elevi informați despre delincvența juvenilă.
Mapamond
UE trebuie să elimine obstacolele din piața unică ce o împiedică să devină un veritabil gigant global și trebuie să facă progrese într-un fel sau altul, dacă nu este posibil cu toți Cei 27, atunci prin mecanismul cooperării consolidate, a declarat miercuri Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
UT Arad
„Jucătorii și stafful tehnic au avut prime consistente pentru aceste meciuri, iar în contracte există bonusuri speciale pentru calificarea în play-off”.
Local
Rectorul UAV spune că a fost victima unei campanii de denigrare declanșate de două persoane și declară că se va întoarce la conducerea universității “cu inima plină de recunoștință”.
România
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Local
Aproape 160 de mii de apeluri la numărul unic de urgență 112 au efectuat arădenii în decursul anului 2025, media fiind de aproximativ 435 de apeluri pe zi.
Local
Comisarul șef de poliție Marius Oancea, șef al Poliției Orașului Ineu, a fost împuternicit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Arad, începând cu data de 11 februarie 2026.