Este destul de sigura transportarea pestisorilor in punga de plastic? Daca respectati cateva reguli simple poti asigura un transport sigur si confortabil pentru pestisorii din acvariu.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.
Local
Lucrări de estetică rutieră, plombări și burdușiri sunt efectuate, zilele acestea, pe 15 drumuri județene.
Local
Înscrierile se fac până la 18 iunie, în baza celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor disponibile.
Local
Sub acest motto, Aradul va găzdui de 1 Iunie o serie de evenimente... magice, în patru zone din municipiu.