Salonul de înfrumuseţare Calipso te ajută să îţi remodelezi corpul, să devii aşa cum ai visat. De la tratamente corporale la tratamente faciale, salonul Calipso cuprinde toată gama pentru a avea un corp de invidiat. Electrostimularea musculară, masajul cu vacuum, efectele SPA sau tratamentele cu ultrasunete şi infraroşii sunt doar câteva dintre oportunităţile care ţi se oferă la Calipso.
ARAD - Rupând tradiţia anilor precedenţi, Casa Judeţeană de Pensii din Arad nu va mai prelua, începând de la 1 decembrie, cereri pentru biletele de tratament pentru 2010.
ARAD - Comitetul Central de Coordonare pentru prevenirea
şi controlul gripei noi a decis că,
începând din această
săptămână, nu vor mai primi tratament
gratuit împotriva gripei porcine numai cazurile
foarte grave, pacienţii care sunt internaţi
în spital.
ARAD - În aceste zile, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) din Arad se efectuează un inventar al biletelor de tratament.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.