Peste 3000 de elevi au participat la Târgul Educației Universitare 2014-2015 organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
UVVG organizează , la Sala Sporturilor „Victoria”, ediţia a XVI-a a Târgului Educaţiei Universitare.
ARAD. Agitaţie astăzi dimineaţă la Sala Sporturilor „Victoria”, zeci de elevi păşind pragul ediţiei cu numărul doi a Târgului sportului arădean „Alege Sportul”. Invitat de onoare a fost Mihai Leu, fostul campion mondial la box şi campion naţional la automobilism, care a remarcat unicitatea manifestării arădene. Alături de acesta, la festivitatea de deschidere, au participat primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi directorul DJTS Arad, Alexandru Meszar.
ARAD. Sub deviza: „Vino, cunoaşte, încearcă!”, Primăria Municipiului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Poliţia Locală, Camera de Comerţ şi Industrie, Expo Internaţional şi Asociaţia Educaţio, organizează, în perioada 4-6 aprilie, în trei locaţii – Sala Sporturilor „Victoria”, Bazinul Acoperit de înot Delfinul şi Piaţa Sporturilor – evenimentul interactiv Alege sportul.
A doua ediţie a Târgului Sportului Arădean are loc între 4 şi 6 aprilie.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
1
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).