ARAD.Au dat un tun de peste 2.600.000 euro, au fost condamnați la închisoare în martie 2011 și abia acum au ajuns după gratii.
ARAD. Un bărbat este acuzat că şi-a ucis şi tranşat atât fiica cât şi concubina, crimele fiind parcă trase la indigo.
ARAD. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin vocea purtătorului de cuvânt Dan Ursu, a anunţat că sentinţa magistraţilor arădeni din dosarul poliţiştilor prinşi cu şpaga pe DN 7 este una corectă.
ARAD. Toţi cei şase poliţişti, plus o angajată a CNADNR, au fost condamnaţi pentru luare de mită.
ARAD. Tribunalul Arad a decis ieri în favoarea angajaţilor şcolii din comuna arădeană Şimand.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Local
Din lungimea totală de 4 kilometri a șoselei, pe 2,5 kilometri e nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin.