„Ați primit o comunicare din partea Tribunalului sau Judecătoriei Arad. Vedeți documentele atașate”.
Aproximativ 500 de elevi au vizitat, vineri, Tribunalul și Judecătoria Arad, de Ziua Europeană a Justiției Civile.
ARAD. Ziua Porților Deschise la Tribunalul și Judecătoria Arad! Vineri, 24 octombrie, începând cu ora 9.00, cele două instituții își deschid porțile pentru toți cei care vor să afle ce se ascunde în spatele sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.
Puşi să studieze individual la comun, cu lumina stinsă şi fără cafea, parte din angajaţii Filarmonicii au decis că a venit vremea să meargă pe mâna instanţelor de judecată în războiul cu managerul.
Tribunalul Caraș-Severin va decide, joi, dacă va schimba încadrarea juridică în dosarul Abel.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.