ARAD. Pe rolul Tribunalului Arad a fost deschisă o acţiune care se referă la dorinţa stringentă a familiei Colţeu de a relua tăierile masive şi ilegale din pădurea Nadăşului.
ARAD. Curtea de Apel Timişoara a decis că Tribunalul Arad va judeca trei medici acuzaţi de procurorii DNA de luare de mită.
Tribunalul Arad a reuşit să implementeze un program care permite studierea dosarelor pe internet.
O femeie a fost trimisă în judecată pentru că, asemeni familiei Colţeu, a cerut retrocedarea unei păduri.
CARAŞ-SEVERIN. Un nou termen în procesul în care Adrian Buleu este judecat pentru că l-ar fi ucis pe Abel Apostol va avea loc joi la Tribunalul Caraş-Severin, fiind cea de-a noua înfăţişare în faţa instanţei de aici.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.