ARAD - Judecătorul Tribunalului Arad a decis: excepţiile de neconstituţionalitate invocate sunt inacceptabile.
ARAD - Schimbare de program la Tribunalul şi
Judecătoria Arad pe perioada sărbătorilor de
iarnă, mai exact între 18 şi 31 decembrie
2009.
Arad – La penultima şedinţă, apărătorii fraţilor Moisă şi a orădeanului Bundea Alexandru, inculpaţi în dosarul Rohozneanu, au cerut eliberarea provizorie a celor trei sub control judiciar.
ARAD - Judecătorul s-a văzut nevoit să
amâne cauza Krach, stabilind următorul termen
pentru 15 decembrie. Asta pentru că nici Adrian
Buş, pus de trei ori sub urmărire penală
în acest doar şi nici fratele victimei Gabriel
Krach nu s-au prezentat astăzi la Tribunal.
Arad - După aproape două săptămâni de pauză, mâine se vor relua audierile în cazul Rohozneanu. Sunt aşteptaţi alţi martori să vină pentru a fi audiaţi în faţa instanţei.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4