UTA va angaja o firmă de pază, iar mâine, antrenorul nu va mai fi lăsat în stadion. Asta, în ciuda faptului că Eugen Trică a contestat decizia de demitere, înmânată ieri de executorul judecătoresc.
Antrenorul nu pleacă până nu i se plătește clauza de reziliere, mai ales că nu s-a pomenit nimic despre ea în notificarea trimisă administratorului judiciar, care a semnat demiterea.
Casa de Avocatură Dinu, Urse și Asociații ar urma să (re)trimită, azi după-amiază, notificarea clubului, prin care s-a cerut demiterea lui Eugen Trică. Acesta este încă antrenorul UTA-ei.
Așa cum era de anticipat, niciun jucător nu a fost prezent la programul impus de conducere, azi, la ora 10.
Toată lumea s-a coalizat împotriva lui Marțian, după ce acesta a anunțat că îl dă afară pe Eugen Trică. Finanțatorul vrea să mute echipa în altă parte, după ce timp de o repriză a fost făcut în toate felurile de suporteri.
Local
Un incendiu a izbucnit miercuri dimineața, în jurul orei 8:30, la un siloz în care este depozitat rumeguș, în apropierea de Șofronea.
UT Arad
Rezultatul meciului UTA – CFR Cluj ar putea stopa una dintre echipe din drumul spre play-off.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
2
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.
România
Judecătoria Sectorului 1 a decis marți ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
8
Local
De la ora 19 va fi proiectat filmul „Vocea lui Hind Rajab”, câștigătorul Leului de Argint la Veneția.