ARAD. În semn de omagiu pentru contribuţia adusă la rezultatele echipei AC Piroş Security Lioness Arad, conducerea clubului, prin vocea preşedintelui Pavel Piroş, a luat decizia de a retrage tricoul cu numărul 99 purtat de Alice Cociuba, jucătoarea de fotbal care a murit în urma unui tragic accident în Ajunul Crăciunului.
O asemenea posibilitate va fi discutată în cadrul unei dezbateri privind viitorul Casei Sindicatelor şi a oportunităţilor de revitalizare a zonei adiacente.
După cinci ani de la crima săvârșită pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu, polițiștii l-au prins pe criminal.
Local
Descoperirea macabră a fost făcută luni seara, după ce vecinii femeii au alertat autoritățile.
Mapamond
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia - transmit EFE şi AFP.
Local
Oraşul de la graniţă a găzduit concursul de salam uscat, ajuns la a şasea ediţie.
Ştiri sportive
Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de Pedro Sanchez, şi Consiliul Superior al Sportului (CSD), după ce Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a fost plasată sub tutelă, scrie L'Equipe.
1
Mapamond
Turcia îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe.
România
Ajutorul de restructurare pentru TAROM, aprobat luni de Comisia Europeană, va fi folosit pentru înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinaţiilor şi politicii comerciale, aplicarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor de mentenanţă a aeronavelor, digitalizarea companiei şi îmbunătăţirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuţie de bilete, dar şi pentru acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Local
Judeţul nostru a fost vizitat de două delegaţii din Provincia Hainan, din China.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.