aradon.ro Web analytics


Ultima găselniţă, cu care Traian Băsescu i-a lovit peste obraz pe pedelişti, este că premierul Emil Boc a fost sabotat. Adicătelea, dumnealui Boc, e de treaba, e profesionist sadea, numai că, ai dracu , ceilalţi miniştri îl sabotează. Şi nu e vorba de toţi miniştrii cabinetului, ci doar de cei ai PD-L.

Pe măsură ce trec zilele, am senzaţia că trăim într-un absurd kafkian, în care nimic nu se leagă, nimic nu are logică. Deseori, mă gândesc că trăim coşmarul din „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în care voiajorul comercial Gregor Samsa se trezi, într-o dimineaţă, metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Spuneam, ieri, că preşedintele Traian Băsescu are opţiunile sale în ce priveşte păstrarea sau debarcarea Guvernului Boc. Cu siguranţă, şi-a făcut toate calculele. A evaluat avantajele şi dezavantajele fiecărei mutări - atât a debarcării, cât şi ale amânării acestui moment. Şi mai spuneam, că renunţarea imediată la Emil Boc şi la miniştri săi ar constitui o supapă care ar permite defularea tensiunilor acumulate în rândul populaţiei.
După ce noul partid creat în jurul lui Gabriel Oprea, UNPR, a anunţat, ieri, că nu va vota nici în favoarea unei moţiuni de cenzură, nici împotriva acesteia, soarta Guvernului Boc devine una nesigură. Şi imprevizibilă, chiar pe termen scurt.

Noi, românii, suntem ciudaţi, greu de înţeles pentru cei care ne privesc din afară. În toate privinţele. Mulţi ambasadori, oficiali europeni ne-au şi spus-o de la obraz. Cam acelaşi lucru a transpărut şi din stupefacţia presei străine care, ieri, a fost cu ochii pe noi (doar, se anunţase grevă generală!) şi nu a înţeles atitudinea celor care s-au sucit şi au făcut din greva generală o mare fâsâială, vorba cuiva.

Local

Două tinere din Arad, premiate la Top Model Divine 2026, în Târgu Jiu
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.

Local

„Ziua Aradului la Pécs” – un nou moment al colaborării culturale dintre orașele înfrățite 
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite. 

România

Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”. 1

Local

Fostul polițist arădean Stelian Paven, reținut din nou
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.

România

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Local

Impozitele locale din 2027, la fel ca în 2026
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale. 1

ARADON Sport local

Memorialul „Ionuţ Leac”, ediţia 13

Local

Arădean arestat după ce a tâlhărit o bătrânică
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.

Local

Trei zile pe ritmuri de jazz
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.