Povestea o ştim toţi. Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, inculpat pentru luare de mită, a fost condamnat la trei ani închisoare şi e încarcerat. Vorbim de un primar PD-L.
Congresul PSD nu va fi unul oarecare, cum planificaseră Mircea Geoană şi ciracii săi. Aceştia şi-au propus un parcurs în viteză, ştiut fiind că în felul acesta lucrurile nu vor putea fi bine fixate în creierul participanţilor.
Despre Mircea Geoană s-a spus că a fost un excelent ambasador la Washington. O fi fost, n-avem noi calitatea şi nici „instrumentele” necesare pentru a-i evalua prestaţia. De asemenea, actualul lider al PSD a fost cotat ca un bun ministru de Externe, în cabinetul Năstase. O fi fost şi asta. Se prea poate ca, pe poziţii tehnice, care presupun o aplicabilitate limitată, omul chiar să nu fie un „prostănac”. În schimb, în planul politicii Mircea Geoană s-a arătat a fi un amator cu o ambiţie nemărginită de preamărire.
Suntem ţara în care nimic nu merge. Totul e pe dos, totul este neseriozitate, niciun mare program nu este dus până la capăt. Suntem ţara în care politica a devenit arta de a jecmăni bugetul statului - în interesul fruntaşilor partidului şi al clientelei lor.
Președintele SUA, Donald Trump, consideră că războiul împotriva Iranului este cvasi-încheiat și că Washingtonul este „foarte mult înainte” de termenul inițial estimat de patru până la cinci săptămâni, potrivit unei postări pe rețeaua X a unei jurnaliste de la CBS News, care a citat un interviu cu liderul de la Casa Albă, relatează Reuters și AFP.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au discutat luni în cadrul unei conversații telefonice „sincere și constructive” despre războiul din Iran și cel din Ucraina, a anunțat Kremlinul, notează AFP.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni pentru New York Post că „nu este mulțumit” de alegerea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iranului, pentru a-i succeda tatălui său, Ali Khamenei, ucis la începutul ofensivei israelo-americane.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului a declanșat o criză energetică globală și a atras atenția că producția de petrol dependentă de transportul prin Strâmtoarea Ormuz ar putea înceta în curând, relatează Reuters.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a reiterat luni avertismentele la adresa Iranului de a nu extinde conflictul, la câteva ore după ce NATO a interceptat o rachetă iraniană în spațiul aerian al Turciei, a doua din 4 martie, relatează EFE.
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat luni că prețurile la combustibili vor fi plafonate, începând de la miezul nopții, pentru a-i proteja pe maghiari de creșterea prețurilor la petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autorităţile să păstreze timp de două luni aurul şi banii confiscaţi săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în aşteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters.
2
ARAD. Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a organizat o serie de acțiuni pe șoselele din Arad, totul în baza unui plan național.
1
BRAŞOV. După ce în urmă cu două săptămâni s-a achitat excelent de sarcina organizării Campionatului Național de Judo Under 18, Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut reprezentanţi pe tatami „naţionalelor” Under 21 de la Braşov.