TÂRNOVA. Duminică, la Şcoala Generală din Târnova, se va desfăşura un eveniment deosebit pentru viaţa comunităţii: va fi lansată monografia comunei, realizată prin strădania lui Ionel Mecheş.
TÂRNOVA. O motocicletă marca Yamaha, care fusese furată din Spania în 2009, a fost descoperită la Târnova. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au găsit vehiculul pe două roți la domiciuliul lui Traian S. din localitate.
TÂRNOVA. Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Târnova este cercetat de poliţişti pentru că a tăiat ilegal peste 80 de arbori.
TÂRNOVA. În urma unei acţiuni desfăşurate pe raza localităţii Tîrnova, privind legalitatea transportului de material lemnos, poliţiştii din Tîrnova împreună cu cei din cadrul Ordinii Publice Rurale Ineu, au aplicat 5 sancţiuni în valoare de 12.000 de lei. Reprezentanţii IPJ Arad spun că totodată s-au confiscat şi 6 metri cubi de material lemnos.
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4