Arădeanca Daria Paliciuc (Pony Club) a cucerit Cupa Federaţiei Ecvestre Române la dresaj, categoria juniori, în cadrul unui concurs hipic desfăşurat la Piatra Neamţ.
ARAD. Campionatul de baschet al amatorilor din Arad (ABLA), ajuns la ediţia cu numărul XII, a revenit sârbilor de la Kosarkasi Klub Coka, 73-64 în ultimul act cu BC Valbon Arad. Ultimul loc pe podium a aparţinut timişorenilor de la Younique Basketball, 89-64 în finala mică cu Sapa Plumbers Arad.
ARAD. Cele mai bune patru echipe din Cupa României, faza judeţeană, ediţia 2015-2016, caută să-şi asigure un loc în marea finală, ultimul hop în drumul spre un trofeu care le dă dreptul, în toamnă, să debuteze în competiţia naţională, urmând să joace împotriva unei grupări din eşalonul trei. Cine va ajunge acolo, vom afla în câteva săptămâni.
VENEȚIA. Baschetbalista arădeană Andra Simina Mandache a mai reușit o performanță în impresionanta-i carieră, actuala sa echipă, Umana Reyer Veneția, cucerind Liga Adriatică, una dintre competițiile regionale de genul celei câștigate de Univ. Goldiș ICIM Arad în acest sezon, Liga Europei Centrale.
OROSHAZA. Zilele trecute, în Ungaria, a avut loc „Turneul de Iarnă", competiţie de fotbal în sală pentru copii născuţi în anul 2007, cu participarea a 10 echipe. CS Atletico Arad ( prof. Adrian Petruţ şi prof. Árpád Cserneczky) a pus mâna pe trofeu, după cinci meciuri fără înfrângere.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2