Macedonianca Lina Gjorcheska, câştigătoarea ediţiei precedente, şi rusoaica Anastasiya Komardina, ajunsă pe tabloul principal din postura de special-entry, vor disputa, duminică, de la ora 11.00, finala Trofeului „Ilie Năstase”. Ultimul act se joacă la baza „Riviera”, intrarea spectatorilor fiind liberă!
Craioveanca Ioana Roșca este singura tricoloră care a ajuns în semifinalele Trofeului „Ilie Năstase”, turneu dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari. În „careul de ași” au mai pătruns: Lina Gjorcheska (Macedonia; campioana de anul trecut), Anastasiya Komardina (Rusia) și Ema Mikulcic (Croația).
Primele trei favorite ale Trofeului „Ilie Năstase”, Arabela Fernandez-Rabener (Spania), Elena Cadar și Raluca Platon, au părăsit, astăzi, competiția de la baza Riviera, fiind eliminate în turul secund.
ARAD. Karina Goia, ultima reprezentantă a Aradului aflată în cursă la ediția a IX-a a Trofeului „Ilie Năstase”, a părăsit, azi, competiția, fiind depășită de către Ioana Ducu, scor 6-2, 6-1, bucureșteanca de 17 ani ajungând în acest an în semifinalele probei de dublu junioare de la Wimbledon.
ARAD. „Deuce” a fost cuvântul cel mai des auzit, azi, pe terenurile bazei „Riviera”, unde au debutat tablourile principale de simplu și dublu de la Trofeul „Ilie Năstase”, turneu de tenis feminin ajuns la ediția cu numărul 9.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4