ARAD - Municipalitatea a finalizat studiul pentru realizarea unei piste de biciclete care să lege Malul Mureşului de Ceala.
MACEA - Consilierii judeţeni sunt convocaţi, la
finele acestei luni, la o şedinţă
ordinară. Printre proiectele incluse pe ordinea de zi
se regăseşte şi un proiect care vizează
alocarea de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea
infrastructurii în localitatea Macea.
ARAD - Trotuarul din zona Pieţei UTA va fi, după
ce se execută lucrările în cadrul
proiectului finanţat din împrumutul de la BERD,
mult mai „prietenos” cu pietonii. Mai exact,
trotuarele vor fi asfaltate şi se vor monta piloni
care să împiedice urcarea maşinilor pe zona
pietonală.
UT Arad
Marius Coman s-a adaptat repede la UTA, dar a avut nevoie de colegi pentru a ieși în evidență. Imediat ce el a ajuns la Arad, UTA n-a mai câștigat multe etape!
Evenimente
SEMLAC. Comuna Semlac pare că este locul preferat al părintelui Constantin Necula.
Mapamond
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a determinat-o pe Joan Baez să se întoarcă în studio, după cum a declarat pentru AFP legenda americană a muzicii folk, adăugând că a terminat recent de înregistrat o nouă melodie de „protest”.
Mapamond
SUA. Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacționat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro rețelei de social media, informează DPA.
4
Mapamond
Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi „ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, în timpul unui miting desfășurat la Kecskemet (centru), transmite MTI.
5
Local
Doi arădeni care manifestau un comportament suspect au fost abordați de jandarmi, care au găsit substanțe interzise asupra lor.
Mapamond
Șase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene să propună o relaxare a normelor comunitare privind emisiile vehiculelor, în ideea de a opri o interdicție de facto a motoarelor cu ardere internă, planificată să intre în vigoare la mijlocul următorului deceniu, transmite Bloomberg.
Mapamond
Statele Unite își vor reafirma dominația în emisfera vestică, își vor consolida forța militară în Indo-Pacific și, eventual, își vor reevalua relația cu Europa, a declarat vineri președintele Donald Trump într-un document strategic amplu care urmărește să redefinească rolul țării sale în lume, scrie Reuters, într-un amplu comentariu pe marginea acestei strategii.
2