ARAD. Asociaţia Profesorilor de Educaţie Fizică şi Sport din judeţul Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Clubul Sportiv Şcolar Gloria, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Asociaţia Judeţeană de Oină organizează a 22-a a sesiunii internaţionale de referate şi comunicări ştiinţifice pe teme de sport.
ARAD. Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, în parteneriat cu Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” şi Şcoala Gimnazială „Caius Iacob” organizează „Football Festival Events", pentru anul școlar 2024-2025.
România
Mesajul privind prelungirea schemei de plafonare a preţurilor la gaze nu este unul potrivit, deoarece acest lucru înseamnă că România va intra cu siguranţă în procedură de infringement, a declarat marţi, la o conferinţă de specialitate, Volker Raffel, CEO al E.ON România.
Local
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
1
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.