ARAD. Performerul numărul unu al Clubului Sportiv Universitar Aurel Vlaicu, Marius Petruse, campion mondial la gimnastică aerobică în proba de perechi mixt, alături de Bianca Becze, a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, alături de preşedintele UAV, prof.univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele CSU Arad, Ovidiu Şerban şi antrenoarea Ramona Haidu.
BUCUREȘTI. Atleta Mădălina Florea, legitimată la CS UAV Arad, a reușit să devină dublă campioană națională la Campionatele Universitare desfășurate în Capitală.
ARAD. 25 mai nu este numai ziua alegerilor europarlamentare, ci și a unui joc de rugby din liga secundă, programat de la ora 10.00, pe stadionul din cartierul Sânicolau Mic, între CS UAV Arad și CSM Suceava. Arădenii, posesori ai „lingurei de lemn”, vizează al doilea succes stagional, în fața unei echipe care ocupă locul 5, cu 3 victorii și tot atâtea înfrângeri.
ARAD. Trei profesori ai Universității Aurel Vlaicu din Arad au vernisat miercuri, la sala Clio, expoziția de ilustrație de modă „Design. Tradiție. Identitate”.
ARAD. Rugbiștii arădeni au suferit o nouă înfrângere în liga secundă a sportului cu balonul oval: 8-25 (0-18), pe propriul teren, cu RC Bârland, ajungând pe ultimul loc al clasamentului (7).
România
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că efectele războiului din Iran asupra pieței carburanților s-ar putea resimți chiar și până la 9 luni după încetarea conflictului.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că salută armistiţiul dintre SUA şi Iran, adăugând că Kievul este pregătit să răspundă în acelaşi fel dacă Moscova încetează atacurile, informează Reuters, AFP şi EFE.
1
Local
Depunerea dosarelor se face până în 17 aprilie. Cele două probe ale examenului sunt programate în 28 aprilie.
Local
Interviu cu istoricul și politologul Antoniu Martin, autorul cărții „Impact Global”, apărută recent la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo a spus despre Mircea Lucescu, antrenorul care l-a lansat la Brescia, că l-a crescut ca pe un fiu şi i-a mulţumit pentru că a avut grijă de el.