ARAD. Sezonul rugbistic se pune în mişcare şi la nivelul eşalonului secund, la sfârşitul acestei săptămâni având loc prima etapă din Divizia Naţională. Trei din cele patru meciuri sunt programate sâmbătă, excepţie făcând duelul de la Arad, dintre CS UAV şi Bucovina Suceava, care se va desfăşura duminică, de la ora 10.00. Întâlnirea are loc pe stadionul din cartierul Sînicolaul Mic, gruparea arădeană prezentând un lot slăbit valoric faţă de ediţia trecută.
Corul dirijorilor masteranzi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxe a obținut locul I într-un festival internațional.
ARAD. Final și evaluare pentru studenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad care au participat la al treilea stagiu de practică în cadrul proiectului “Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului – de la teorie la practică” (PractiPASS), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, POSDRU 90/2.1/S/61957.
Proiectul adresat liceelor tehnologice a început în septembrie 2010 și se finalizează în iunie 2013.
Facultatea de Științe Exacte din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” a organizat a V-a ediție a concursului de matematică pentru liceeni „Caius Iacob”.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
Mapamond
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că, în prezent, nu există probleme de aprovizionare cu combustibili pe piața românească. El a subliniat că intervențiile autorităților sunt menite să mențină piața competitivă și să asigure funcționarea corespunzătoare a lanțurilor de aprovizionare.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete.
Local
Sume inventate și umflate au fost aruncate în public de către două alese ale „galbenilor” arădeni.
3
UT Arad
ARAD. După victoria clară cu Metaloglobus, UTA a urcat pe primul loc în play-out și își propune să stea acolo cât mai mult. Sâmbătă, de la ora 17,15, pe arena „Francisc Neuman” sosește FC Botoșani, echipă cu un moral excelent, după victoria cu FCSB.
România
Incidentul extrem de violent a avut loc în cursul zilei de marți, 7 aprilie, în cartierul Între Lacuri din Cluj - Napoca.
2
Ştiri sportive
Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan, a depus, miercuri seara, la Arena Naţională, o coroană de flori la catafalcul lui Mircea Lucescu, el declarând că poporul turc îl iubeşte şi îl respectă pe fostul selecţioner.
România
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost depus, miercuri, la Arena Naţională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până la ora 21:00, iar joi în intervalul 10:00 şi 20:00.
1