Zeci de oameni au fost ucişi şi alte sute au fost răniţi după ce oraşul Harkov a fost bombardat de artileria rusă. Discuţiile purtate la nivel înalt dintre Ucraina şi Rusia au stagnat. Nu au fost înregistrate progrese în procesul de negociere. Preşedintele francez, Emmanuel Macron încearcă persuasiv să-l convingă pe liderul rus, Vladimir Putin să renunţe la ostilităţi.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a respins miercuri afirmațiile privind existența unei crize energetice iminente, într-un conflict legat de suspendarea livrărilor de petrol rusesc prin Ucraina care a dus la un veto împotriva unor noi măsuri majore de sprijin pentru Kiev, relatează dpa.
România
MApN: O dronă a intrat în spațiul național, în zona Sf. Gheorghe. Au fost ridicate două avioane F-16
Două aeronave F-16 dislocate în Baza Aeriană Fetești au fost ridicate de la sol, după ce radarele MApN au semnalat miercuri prezența unei drone în zona adiacentă spațiului aerian național, fiind emis un mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea.
Mapamond
Islanda va organiza în lunile următoare un referendum pe tema aderării la Uniunea Europeană, a declarat miercuri prim-ministrul Kristrun Frostadottir, cu prilejul unei conferințe de presă în Polonia, transmite Reuters.
Mapamond
Bill Gates, cofondatorul Microsoft, s-a scuzat față de personalul fundației sale pentru legăturile pe care le-a avut cu pedofilul miliardar Jeffrey Epstein, recunoscând că a pătat reputația organizației, deși s-a delimitat de faptele magnatului care s-a sinucis în detenție în 2019 după ce ani la rând a traficat sexual fete pentru membri ai elitelor politice și de afaceri pe care-i găzduia la petreceri pe insula sa privată, relatează miercuri agenția EFE.
România
Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri seara, în jurul orei 18.15, un mesaj Ro-Alert, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o inițiativă legislativă care introduce sistemul de vot în două tururi pentru alegerea primarilor și a președinților de consilii județene.
Mapamond
Turiștii care vizitează Barcelona ar putea fi taxați cu până la 15 euro pe noapte, după ce edilii au majorat taxa turistică până la una dintre cele mai ridicate valori din Europa, în cadrul eforturilor de a reduce supraturismul și a ajuta la finanțarea construcției de locuințe accesibile, transmite Reuters.
Local
Nominalizarea vine pentru rolurile din spectacolul „Arădeanca”, regizat de Cristian Ban, spectacol care a avut premiera pe 26 octombrie 2025.