ODESA. Conform informaţiilor furnizate de Mediafax, câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, a constatat AFP. Vă reamintim, în data de 2 mai aici şi-au pierdut viaţa 31 de persoane.
Slaviansk. Lumea vede Ucraina în criză, dar realitatea este diferită, scrie reporterul CNN Tim Lister. „Doar un singur oraș în estul Ucrainei - Slaviansk este cu adevărat un loc ocupat de protestatari pro-ruşi.
ARAD. Palatul Administrativ a fost, noaptea trecută, iluminat în culorile drapelului Ucrainei, în semn de solidaritate cu lupta pentru libertate și democrație a poporul ucrainean și ca omagiu față de cetățenii care și-au dat viața pentru aceste idealuri.
ARAD. Centru pentru refugiaţi de la Horia ar putea primi, în momentul de faţă, aproximativ 60 de refugiaţi din Ucraina, ţară în care se desfăşoară ample proteste de stradă soldate cu victime atât printre manifestanţi, cât şi printre poliţişti, anunță Mediafax.
Culeg roadele unei călătorii minunate din perioada 2-7 septembrie 2013 în țara vecină, Ucraina. Iau din acest timp cei mai deosebiți oameni, cele mai frumoase amintiri, voință, credință în Dumnezeu și semeni, bunătate, disponibilitate pentru cei din jur, entuziasm, dăruire și devotament pentru naționalitate și mai urc o treaptă în viață.
UT Arad
Adrian Mihalcea și-a dus la bun sfârșit mandatul la Arad. Va rămâne și campionatul viitor?
Local
Ediția a patra a festivalului a adus la Săvârșin peste 100 de meșteșugari și producători din toată țara, concerte, gastronomie tradițională și activități pentru întreaga familie, marcând deschiderea sezonului pentru turiști.
România
Rezultatele extragerilor din data de 26-04-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Adrian Mihalcea știe cum să-i motiveze pe jucătorii UTA-ei până la finalul campionatului.
Local
Moartea tinerei Amedea Saletti produce încă ecouri. Prefectul Aradului, chemat în lupta contra drogurilor.
3
Local
Bloom Fest Curtici a adus culoare, creativitate și energie în centrul orașului, unde mii de flori, dar și spectacole și activități pentru toate vârstele, au transformat evenimentul într-un veritabil cu și despre comunitate.