aradon.ro Web analytics


LVOV. Avancronica partidei amicale pe care prima reprezentativă a României o va disputa, sâmbătă, de la ora 20.30, la Lvov, cu selecţionata Ucrainei.

BUCUREŞTI - Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Ucrainei, Orest Tereşciuc, a declarat că respectă formaţia României, cu care va juca în turul doi al Grupei I a Zonei Euro-africane, precizând că este încrezător în şansele de calificare ale ucrainenilor.

Polonia şi Ucraina ar putea să nu mai găzduiască Euro 2012 la fotbal. Polonia trece prin imesul şoc al morţii preşedintelui, iar, mai mult decât atât, lucrările la stadioane sunt destul de mult întârziate.

BRUXELLES - Europarlamentarul Iosif Matula a participat la o serie de reuniuni speciale ale Comisiei  Parlamentare de Cooperare UE-Ucraina, luând cuvântul în plen, în susţinerea dezvoltării cooperării economice transfrontaliere dintre UE şi Ucraina.

UT Arad

Răsturnare de situație la UTA, după ce a scăpat matematic și de baraj?
Adrian Mihalcea și-a dus la bun sfârșit mandatul la Arad. Va rămâne și campionatul viitor?

Local

GALERIE FOTO| Mii de vizitatori la „Suflet de România”, festival ce a marcat deschiderea Domeniului Regal de la Săvârșin
Ediția a patra a festivalului a adus la Săvârșin peste 100 de meșteșugari și producători din toată țara, concerte, gastronomie tradițională și activități pentru întreaga familie, marcând deschiderea sezonului pentru turiști.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 26-04-2026 sunt următoarele:

UT Arad

„Suntem în proporție de 90% salvați”
Adrian Mihalcea știe cum să-i motiveze pe jucătorii UTA-ei până la finalul campionatului.

UT Arad

Remiză albă la UTA – Farul
Cele două echipe au părut, tot meciul, că se mulțumesc cu un punct. Și le-a ieșit. 3

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 4

Local

Prefectul, chemat să „se bată” cu drogurile
Moartea tinerei Amedea Saletti produce încă ecouri. Prefectul Aradului, chemat în lupta contra drogurilor. 4

Local

GALERIE FOTO| Două zile de culoare la Curtici: festivalul florilor a animat centrul orașului
Bloom Fest Curtici a adus culoare, creativitate și energie în centrul orașului, unde mii de flori, dar și spectacole și activități pentru toate vârstele, au transformat evenimentul într-un veritabil cu și despre comunitate.

ARADON Sport local

Doar trei puncte între Vinga şi Felnac în Liga 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.