BRUXELLES - Europarlamentarul Iosif Matula a participat la o serie de reuniuni speciale ale Comisiei Parlamentare de Cooperare UE-Ucraina, luând cuvântul în plen, în susţinerea dezvoltării cooperării economice transfrontaliere dintre UE şi Ucraina.
KIEV - Iulia Timişonko, premierul Ucrainei, a spus că intenţionează să conteste rezultatul prezidenţialelor.
KIEV - Noul preşedinte al Ucrainei rezultat în urma alegerilor va primi sprijin de la Franţa, Germania, Polonia şi Marea Britanie pentru a relua cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), blocată din noiembrie, au anunţat miniştrii pentru afaceri europene ai celor patru state, potrivit Bloomberg.
Kiev - Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Ucraina, Grigori Surkis, a anunţat, miercuri, că este pregătit pentru a-i face o ofertă oficială tehnicianului român Mircea Lucescu, de la Şahtior Doneţk, pentru a prelua prima reprezentativă.
Bruxelles - Europarlamentarul Iosif Matula a fost desemnat membru cu drepturi depline în Comisia Parlamentară de Cooperare UE - Ucraina şi în Adunarea parlamentară EURONEST, care reuneşte vecinii estici ai Uniunii Europene - Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promis luni victoria în Ucraina în cadrul primului eveniment electoral la care a participat în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie, în care partidul Kremlinului, Rusia Unită, va încerca să recâştige majoritatea, potrivit EFE.
Local
ARAD. Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, anunță că cere demisia directorilor „plantați” de PSD Arad în funcții de conducere ale instituțiilor deconcentrate, după declarațiile lui Sorin Grindeanu, președintele PSD. Bîlcea consideră că, în urma declarațiilor lui Sorin Grideanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își dea demisia.
Local
De loc din comuna Şeitin, judeţul Arad, Cristina Ucea Băcican s-a stabilit în Franţa acum opt ani, iar astăzi este chef de laborator în cadrul unei cofetării cu specific românesc din zona pariziană.
Local
Elevii cu cele mai bune rezultate la Bacalaureat au fost sărbătoriți la Teatrul de Vară.
Local
Peste 15 milioane de lei va cheltui GCA în 2026, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul Local. Cele mai mari sume sunt destinate cheltuielilor de personal și funcționării societății, însă bugetul include și investiții de aproape 1,8 milioane de lei, printre care modernizarea adăpostului public pentru câini de pe Calea Bodrogului și lucrări în cimitire.
UT Arad
ARAD. La doar 22 de ani, Vlad Clipotă a fost cooptat în corpul de antrenori din cadrul Academiei UTA.
ARADON Sport local
Academia Gherasim Olar a pregătit noul sezon fotbalistic la Ghioroc.
ARADON Sport local
GEOAGIU BĂI. Performanță remarcabilă pentru șahul arădean la Campionatele Naționale ale României pentru Veterani, desfășurate la Geoagiu-Băi.