Primăria Arad mută bani dintr-un capitol bugetar în altul pentru a putea accesa bani europeni într-un proiect de reabilitare termică.
Avalanşa suspendărilor finanţării diverselor proiecte pe bani europeni a adus România în situaţia unui boxer năucit de pumnii adversarului. Guvernul USL critică în gura mare jaful din bani europeni practicat de către stăpânirea PDL, care şi-a îngrăşat clientela politică, principala sursă de bani pentru partid.
ARAD. Ziua europeană a limbilor străine a fost marcată printr-un eveniment special găzduit în Cipru (Limassol), unde peste 400 de delegaţi au examinat modalităţi de aîmbunătăţi învăţarea limbilor străine şi au discutat rolul limbilor într-o lume globalizată.
Consiliul Judeţean Arad (CJA) a încheiat un program cu finanţare europeană care vizează eficientizarea organizaţională a instituţiei judeţene, dar şi a instituţiilor subordonate. Mai precis, angajaţii CJA au participat la cursuri de calificare, numărul persoanelor participante fiind de 180.
Va invitam sa aflati mai multe despre planurile Uniunii Europene cu privire la acest subiect. Va spunem ca sunt ganduri serioase si tocmai de aceea va invitam sa cititi mai departe.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.