BEKESCSABA. Tradiţionalul patrulater al echipelor de fotbal ale arbitrilor din România şi Ungaria trece, luni, 28 aprilie, graniţa.
ARAD. Asociaţia Noua Dreaptă Arad sesizează Prefectura că pe sediul Primăriei Pecica este arborat drapelul Ungariei, alături de cel al României şi al Uniunii Europene.
ARAD. Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, i-a trimis premierului Ungariei, Viktor Orban, o scrisoare, în care îi reproşează nerespectarea drepturilor minorităţilor, inclusiv cea română, în ciuda faptului că România este un model în privinţa respectării minorităţilor, mai ales cea maghiară.
Acum circa 30 de minute: un român mort şi doi răniţi într-un accident în Ungaria.
Noul ambasador al Republicii Ungare în România a efectuat, marti, o vizită la Arad.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).