Până la urmă, doar Naţional Sebiş – dintre divizionarele arădene – a făcut o ultimă repetiţie înaintea reluării sezonului fotbalistic de primăvară. Şi asta, deoarece, UTA, Cermei și Lipova s-au bazat pe sinteticul „Șega”, care nu a fost adus în stadiul de a fi practicabil. În schimb, sebişenii pregătiţi de Călin Cojocaru au trecut granița, la Mako, pentru a-și măsura forțele cu divizionara a treia maghiară.