ARAD - Fanii echipei de fotbal Ujpest au fost
„întâmpinaţi” de 25 de
jandarmi în Gara din Arad. Imagini din gara![]()
ARAD - Maghiarii ne-au cerut sprijinul pentru reabilitarea
drumurilor între cele două ţări.
ARAD - Societatea vinovată de poluare Mureşelului
neagă orice implicare în acest incident.
ARAD - Traian Vlaicu, inspectorul-şef al
Administraţiei Naţionale pentru
Îmbunătăţiri Funciare (ANIF),
susţine că în judeţul nostru se
irigă prea puţin faţă de
posibilităţile pe care le avem.
ARAD - Arădenii le trimit maghiarilor apă din
1889, iar din 1986 le irigăm terenurile agricole.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.