Politicienii din Republica Moldova sustineau tacit intrarea Moldovei in UE prin Romania, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului sa se uneasca, eventual, cu Romania, iar stanga Nistrului (Transnistria) sa revina la Ucraina.
ARAD. Copiii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 15 Arad au sărbătorit în avans Ziua Naţională a României. Organizată pe ateliere de lucru, activitatea a fost una de tip interdisciplinar în care copiii, cadrele didactice şi toţi participanţii au dezbătut subiectul Marii Uniri de la 1918 în diverse moduri.
ARAD. Primăria Arad organizează o serie de evenimente cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Iar manifestările încep de joi când, la ora 18:00, va avea loc un ceremonial istorico-militar pe platoul din faţa Primăriei.
ARAD: O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, va participa mâine, 28 noiembrie, în Aula Magna a Academiei Române, la o sesiune ştiinţifică dedicată personalităţii lui Vasile Goldiş, care a fost ales primul membru de onoare al Academiei Române după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
ARAD. Evenimentele cu cea mai mare audienţă au fost paradele Ministerului Armatei şi cele ale forţelor Ministerului de Interne.
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
1
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.