Suedia ridică de miercuri aproape toate restricţiile anti-Covid, în condiţiile în care pandemia intră într-o "nouă fază", în care predomină varianta Omicron, contagioasă, dar aparent mai puţin gravă. Săptămâna trecută, Danemarca a devenit prima ţară din UE care a ridicat aproape toate restricţiile privind coronavirusul. Aceasta a fost urmată rapid de Norvegia, unde prim-ministrul Jonas Gahr Store a declarat că societatea trebuie să "trăiască cu" virusul.
România
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).
Mapamond
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.
România
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Local
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.
Local
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA.
2
Local
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.