În conferința „Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism”, susținută, la UVVG, de prof. univ. dr. Adrian Ivan - cercetător în relaţii internaţionale şi studii de securitate.
Europarlamentarul Iosif Matula a participat la cea de a cincea reuniune a Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European cu reprezentanţii parlamentelor naționale. Dezbaterea a avut drept obiectiv discutarea unor aspecte importante privind punerea în aplicare a viitoarei politici de coeziune, stadiul acordurilor de parteneriat, precum și perspectivele financiare pentru perioada 2014-2020.
Anul trecut Ministerul Finanţelor a decis să înfiinţeze o nouă categorie profesională, cea a evaluatorilor autorizaţi. Acum, Ministerul are în plan înfiinţarea unei Uniuni Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi.
ARAD. Săracii Aradului nu se înghesuiesc să-şi ridice alimentele primite ca ajutor de la Uniunea Europeană, deşi produsele expiră în depozit.
Local
Primăria Arad anunţă începerea lucrărilor de modernizare a malurilor Mureșului, proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad.
1
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
1
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.